Poveste pentru oameni mari

Imi place sa traiesc in această lume de poveste in care timpul se oprește in loc. Si culmea ca e o lume reală, nu e numai in mintea mea. Toți trăim într-o lume de poveste, dar deseori nu vedem frumosul din ea; lucruri banale sau ridicole pentru unii, mirifice pentru alții.

M-am așezat pe banca de lângă trunchiul unui arbore uriaș si umbros. Il ating și ii simt energia pozitivă. Imi urează bun venit si isi întinde crengile cât mai mult să mă ferească de soare.

– Mulțumesc, ii spun zâmbind, dar nu ma deranjează soarele.

– Azi e cam îndrăzneț, așa că te protejez.

Râzând, intorc capul si observ doi fluturi albi ce zboară jucăuși in jurul meu. Se așează cu grijă in parul meu si rămân acolo, continuindu-si bătaia aripilor.

– Bine ai venit, prințesă! O libelula mi se aseaza pe umăr.

– Cine ești? ma întreabă curioasa.

– Doar un personaj trecător in lumea voastră de poveste. O buburuza se așează pe genunchiul meu si imi distrage atenția.

– Și cat timp ramai in lumea noastră de poveste?

– Nu mult timp, sunt doar in trecere. Mă așteaptă si alte lumi de poveste.

– Alte lumi de poveste? ma intreaba soarele care încearcă sa-si facă loc cu razele lui printre crengile arborelui . Imi intind palma si raza de soare ma ia de mână.

– Da, alte lumi, mai bune sau mai rele.

– Ce vrei sa spui cu asta? ma intreaba o insecta micuță si verzuie ce mi se aseaza pe picior.

– Păi de exemplu, tocmai vin dintr-o lume unde am întâlnit marea si am povestit cu ea cum povestesc cu voi; nisipul mi-a făcut culcuș, iar pescărușii m-au însoțit pretutindeni; vantul s-a jucat cu parul meu iar stâncile m-au ridicat spre înălțimi să pot vedea in departare.

– Si care este lumea rea? ma întreabă o ratusca durdulie. Ii zâmbesc si ma gândesc cum sa ii explic lumea in care trebuie să mă întorc.

– Există o lume in care oamenii aleargă disperați, goniți de timpul care trece cu repeziciune. Oameni care sunt orbiți si nepăsători la frumosul care ii înconjoară, pentru care obiectele au valoare mai mare decât sentimentele iar zâmbetul lor este doar o grimasă. Evadez uneori fără sa știe nimeni si vin aici, in lumea voastră inocenta, unde pot sa visez si timpul nu are limite.

– Si de ce te întorci acolo? ma întreabă arborele cu o voce gravă si cu un aer de nemulțumire.

– Da, bună întrebare… E ca un vârtej in care am fost prinsă si pentru moment nu pot sa ma eliberez. Dar ma voi întoarce, le spun hotărâtă.

– Promiți? ma întreabă toți in cor. Îi privesc zâmbind.

– Promit…. voi sunteți tabloul pe care am început sa il pictez si povestea pe care am început sa o scriu…

2 comentarii

  1. „Există o lume in care oamenii aleargă disperați, goniți de timpul care trece cu repeziciune. Oameni care sunt orbiți si nepăsători la frumosul care ii înconjoară, pentru care obiectele au valoare mai mare decât sentimentele iar zâmbetul lor este doar o grimasă”.

    Îți mulțumesc că ne aduci aminte să mai medităm și la lumea aceea uitată și pusă într-un colț, dar care ne tot cheamă să ne jucăm cu ea..
    Foarte frumos 🤗 !!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s