Homeschooling sau sistem tipic?

Vă salut cu drag!

Ne aflăm într-un moment important al anului, iar în contextul situației curente, începerea școlii aduce și mai multe emoții, întrebări și curiozități, decât ar face-o oricum în mod normal.

E mai bine să învețe online sau la școală? Cu mască și alte măsuri sau fără? În sistem de homeschooling sau sistem tipic? Sunt doar câteva dintre foarte puținele întrebări cu care părinții de confruntă în această perioadă. Aceste rânduri nu vor aduce un adevăr absolut, ci o perspectivă. Haide să discutăm ce presupune fiecare dintre aceste variante din punct de vedere psihologic. 🙂

Conceptul de socializare, reprezintă un proces prin care o persoană parcurge transformări succesive în cadrul unei comunități sau unui grup, prin care își dezvoltă o identitate, deprinderi, credințe și perspective, care vor contribui la nivelul ei de adaptabilitate. Mult mai simplu spus, suntem suma oamenilor și a experiențelor care ne-au trecut prin viață sau pe care le-am traversat. Cu cât ne lăsăm, ne permitem sau ne este permis să interacționăm cu o gamă mai variată de persoane, cu atât mai clar ne este cine suntem, ce ne dorim și cum să ne adaptăm mai firesc unui mediu complex.

Trăim într-o societate extrem de complexă. Dacă ne gândim la exemplul unui computer, acesta ”are probleme” atunci când sunt introduse mai multe date decât are el capacitatea de a procesa. Foarte similar se întâmplă și cu mintea umană. Celebrul ”overthinking” sau a gândi și analiza prea mult, este principalul motiv pentru care oamenii ajung să dezvolte probleme emoționale. Așadar, cu cât un copil este mai mult angrenat în procesul de socializare, cu atât acesta dezvoltă o așa numită imunitate psihologică.

În psihologie, procesul de socializare a copilului este un aspect important a întregii sale dezvoltări. Ca exemple de cercetări în această direcție, îi avem pe L.S. Vîgotski, J. Piaget. H. Wallon, fiecare axându-se pe anumite aspecte ale socializării copilului. De exemplu, L.S. Vîgotski scoate în evidenţă faptul că socializarea este o permanentă confruntare a copilului cu mediul său social în care el învaţă limba, ajungând astfel la socializarea gândurilor şi ideilor sale. J. Piaget este de părere că un rol important în procesul socializării, în care au loc interacţiuni, spontane sau dirijate dintre om-om şi om-obiect, îl deţin conexiunile cu mediul.

Acestea fiind spuse, este de la sine înțeles faptul că psihologia nu este un fan înrăit nici al sistemului de tip homeschooling și nici a școlii online. Acestea fiind lămurite, mergem mai departe în a analiza ce presupune din punct de vedere psihologic pentru un copil, măsurile actuale impuse.

Există mai multe nevoi emoționale atunci când vorbim despre un copil. În interesul nostru în acest punct, sunt nevoia de conectare și nevoia de control. Nevoia de conectare este hrănită atât în raport cu părintele sau familia, prin sentimentul de siguranță, iubire, grijă, prietenie între membrii familiei, cât și în raport cu grupul extins, colegii de școală în acest caz, unde înseamnă incluziune și sentimentul că ”sunt de-a lor”. Dacă avem de-a face cu un copil introvert (care NU înseamnă copil timid, ci un copil care își ia energia din activități solitare), nevoia lui de conectare în contextul școlii, nu va fi sever afectată atât timp cât este bine hrănită de către familie. Dacă discutăm însă despre un copil extravert, care își încarcă bateria prin interacțiunea strânsă cu ceilalți, prin îmbrățișări sau pur și simplu prin a sta aproape de ceilalți colegi, lucrurile stau total diferit.

Pentru acești copii, socializarea reprezintă mai mult decât un proces de incluziune, reprezintă reglare emoțională. Știm cu toții că îmbrățișările și discuțiile apropiate, profunde ne ajută să eliberăm oxitocină, așa numitul hormon al atașamentului, care contracarează hormonii de stres. De asemenea, purtarea permanentă a măștii, îi poate da minții noastre sentimentul că suntem ”în spatele cortinei”, că nu suntem în contact direct cu lumea exterioară, lucru care deși poate fi plăcut pentru cineva cu anxietate, însă nu este decât un comportament de siguranță, care în timp duce la creșterea anxietății.

Nevoia de control, de a putea alege și decide pentru propria persoană este și ea îngrădită. O posibilă consecință ar fi creșterea nivelului de frustrare, a comportamentelor agresive sau de bullying.

Mai pe scurt, în contextul școlar actual, copiii au mai multe șanse de a dezvolta diverse forme de anxietate sau furie și mai puține mecanisme de a le face față sau de a construi o imunitate psihologică solidă. Vestea bună este că nu e totul pierdut!

Părinții sunt de obicei persoanele principale de atașament, ceea ce înseamnă că cei mici își pot lua de acasă principalele resurse și credințe de care au nevoie să treacă cu brio peste această perioadă. Nimic nu durează o veșnicie. Cred cu tărie că suntem pe aici să experimentăm. Atât timp cât noi nu avem o viziune rigidă despre cum credem că ar trebui să arate lucrurile, le putem insufla copiilor ideea de a experimenta o altfel de școală în acest an, lucru care îi ajută să rămână deschiși și curioși. Copiii nu au credințe despre cum ar trebui să arate viața, noi le instalam în interiorul minții lor precum am instala niște programe.

Tu ce fel de programe instalezi în mintea piticului tău?

Te îmbrățișez cu drag și îți doresc să te lași să experimentezi viața! 🙂
Iulia Cena-Dican

P.S.: În spatele unui copil fericit, stă un adult echilibrat! Te invit să citești articolul despre ce înseamnă un stil parental echilibrat aici: http://psihologiuliadican.ro/in-spatele-unui-copil-fericit-sta-un-adult-echilibrat/#more-505

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s