Cafeneaua din colt XIV

Ma asez in fata lui, in acelasi loc, la aceeasi masa, ca acum cateva luni…sau marti, miercuri. Nu mai stiu, nu imi aduc aminte. Uneori timpul ma poarta nemilos, in vartejul lui, intre prezent si trecut. Atunci ma simt obosita de atata drum, dar imi place; e o oboseala care imi ofera ceva nou de fiecare data.

📷Pinterest📷

Mirosul de cafea imi aranjeaza o suvita rebela de pe frunte. E mai calm in cafenea ca altadata.

  • Chiar nu iti aduci aminte de nimic?

Privesc tacuta strainul din fata mea, care de fapt, se pare, nu mai e un strain. Incerc sa scotocesc, cu disperare printre amintiri, si sa dau replica potrivita. Ii studiez fiecare trasatura a fetei, in speranta ca ele imi vor da raspunsul.

  • Pai…”Cuvintele…unde naiba imi sunt cuvintele? Chiar acum si-au gasit literele sa se aseze intr-o limba pe care nu o inteleg? Ok. O solutie de urgenta?”
  • As dori o cafea tare si trei pliculete de cuvinte, strig spre tinerica, acesta, complet indiferent la atitudinea mea disperata.
  • De obicei bei cafeaua fara…
  • De unde stii tu cum beau eu cafeaua? il intreb iritata. Nici nu stiu ce cautam noi doi aici. Habar nu am ce doresti de la mine. Nu stiu ce s-a intamplat aseara, dar nu vreau sa iti faci iluzii. Eu…

Cafeaua din fata mea, aparuta de nicaieri, expira aburii parfumati. „A” se asterne lin, pe masa, in fata mea. Pe urma „M” pe bratul meu,  „I” pe buzele strainului, „N” pe umarul lui tinerica, „T”,”I”, „R”, „I” plutesc prin cafenea : „Amintiri”. Cuvantul- abur se leagana acum in fata ochilor mei, incercand parca sa ma hipnotizeze.

  • Eu…m-am simtit bine ieri, in seara din bratele tale, ii soptesc, cu o sinceritate obraznica si necontrolata.
  • Si eu, azi, in parfumul din dimineata ta, imi raspunde agatandu-se de privirea mea. Iti amintesti acum?
  • Da, da, bineinteles ca imi amintesc, ii raspund razand, incercand sa par calma si sigura pe mine, ca si cum mi-ar fi spus o gluma serioasa.
  • Am fugit mult de tine pana sa te gasesc, imi sopteste.

Il privesc atenta dar cuvantul-abur nu inceteaza sa se joace cu parul meu si sa imi distraga atentia. Incerc sa il ignor. Acum, se apropie de urechea mea atenta si imi sopteste: „Sunt aici…”. Inchid ochii si revad totul, ca un film in care eu sunt personajul principal. Un film de scurt metraj in care doi oameni se iubesc mai mult decat dureaza filmul, mai intens decat imposibilul.

Mana strainului o cauta pe a mea, care obosita, se odihneste pe masa, indiferenta la tot ce se intampla. Nici nu s-a atins de cafeaua uitata intr-un colt de ceasca. In momentul in care mainile se regasesc, le lasam pe ele sa vorbeasca.

📷Pinterest📷
  • Si ce facem  acum? il intreb cu o voce interioara tremuranda. Scenariul nu a fost terminat si habar nu am unde e regizorul……

VA URMA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s